31 July 2010
24 July 2010
12 July 2010
07 July 2010
Spectrul politic
Când partidele se iubesc, nu se poate spune că ‘arderea’ e la nivel de doctrine şi că ‘îmbrăţişarea’ vizează părţile compatibile şi reciproc tentante, ci e doar o scenă din piesa cu multe acte ‘Resorturile afective ale politicului’, şi anume scena în care personajele îşi iubesc slăbiciunile.
Din acest motiv, îmbrăţişarea poate părea aproape pasională, parţial cu rol de protecţie/susţinere şi tot parţial (adică restul până la 1) în ideea că doar-doar îşi va pierde careva (mereu celălalt) respiraţia/echilibrul, fie şi temporar, sau va răspunde chemării iubitoare cu un uşor leşin patetic ori cu o lacrimă în gene, pentru care să se ofere rapid o terţă batistă –de regulă mică, dar emancipată şi gata pregătită pt o respiraţie europeană, ori o batistă mai puţin sofisticată, dar mare cât simpatia unei părţi a electoratului.
Apoi urmează/continuă (re)cunoaşterea reciprocă, întotdeauna plină de neprevăzut, dar cu atât mai intensă, micile drăgălăşenii şi surprize, ziua - plimbări cu barca şi înot sincron, noaptea - furtunoase aventuri în cluburi, dimineţi umpic mahmure, prânzuri copioase şi seri sclipicioase, discuţii discrete privind zestrea şi schimbările spectaculoase ce se prefigurează în Codul civil şi-n cel al familiei privind regimul juridic al bunurilor soţilor - ah, logodna, cu artificii şi porumbei, apoi schimb de bilete, de scrisori, de poze, de amintiri.
La nivel de limbaj, ‘politic’ e un cuvânt echivoc şi androgin, utilizat atât la masculin, cât şi la feminin, iar la nivel de calificare, nu există fenomene politice prin natura/esenţa lor.
Altfel spus, nici un fapt nu este politic ab initio.Dar într-o (bună) zi, poate să devină.
Deşi una din definiţiile politicii pune semnul egal între aceasta şi arta de a guverna în vederea binelui public, în realitate, când e vorba de efectele politicului, ‘Nu se ştie cât sânge costă’.
Teoria spune că în ciuda neajunsurilor, nu ne putem lipsi de politică, deoarece ea e sistemul de reglare în orice societate în care există relaţii conflictuale.
La noi politica se străduieşte din răsputeri să devină un sistem de dereglare generală, iar teoria n-are decât să plângă cu ochii la mărgelele ouate de găina guvernamentală în cuibarul naţional.
Din acest motiv, îmbrăţişarea poate părea aproape pasională, parţial cu rol de protecţie/susţinere şi tot parţial (adică restul până la 1) în ideea că doar-doar îşi va pierde careva (mereu celălalt) respiraţia/echilibrul, fie şi temporar, sau va răspunde chemării iubitoare cu un uşor leşin patetic ori cu o lacrimă în gene, pentru care să se ofere rapid o terţă batistă –de regulă mică, dar emancipată şi gata pregătită pt o respiraţie europeană, ori o batistă mai puţin sofisticată, dar mare cât simpatia unei părţi a electoratului.
Apoi urmează/continuă (re)cunoaşterea reciprocă, întotdeauna plină de neprevăzut, dar cu atât mai intensă, micile drăgălăşenii şi surprize, ziua - plimbări cu barca şi înot sincron, noaptea - furtunoase aventuri în cluburi, dimineţi umpic mahmure, prânzuri copioase şi seri sclipicioase, discuţii discrete privind zestrea şi schimbările spectaculoase ce se prefigurează în Codul civil şi-n cel al familiei privind regimul juridic al bunurilor soţilor - ah, logodna, cu artificii şi porumbei, apoi schimb de bilete, de scrisori, de poze, de amintiri.
La nivel de limbaj, ‘politic’ e un cuvânt echivoc şi androgin, utilizat atât la masculin, cât şi la feminin, iar la nivel de calificare, nu există fenomene politice prin natura/esenţa lor.
Altfel spus, nici un fapt nu este politic ab initio.Dar într-o (bună) zi, poate să devină.
Deşi una din definiţiile politicii pune semnul egal între aceasta şi arta de a guverna în vederea binelui public, în realitate, când e vorba de efectele politicului, ‘Nu se ştie cât sânge costă’.
Teoria spune că în ciuda neajunsurilor, nu ne putem lipsi de politică, deoarece ea e sistemul de reglare în orice societate în care există relaţii conflictuale.
La noi politica se străduieşte din răsputeri să devină un sistem de dereglare generală, iar teoria n-are decât să plângă cu ochii la mărgelele ouate de găina guvernamentală în cuibarul naţional.
05 July 2010
Verde/Despre normalitate
Ce e normalitatea? Habar n-am.
Normal e să fim diferiţi.Normal e să avem multe în comun.Normal e să putem comunica, să facem schimb.
Normalitatea medicală face inventarul celulelor, numără globulele, ne închide-n tabele şi ne transform-n grafice, normalitatea în mediul social ne raportează la legi şi reguli [adică norme :P] pe care trebuie să le respectăm pt. a ne asigura convieţuirea şi comodităţile.
Normalitatea la mine-n birou e plină de hârţoage, apoi am o normalitate de w-end şi o alta pt. restul săptămânii, una pt. concedii şi o alta pt. restul anului, mi se pare normal să le vorbesc unor oameni din prima cu 'tu', iar faţă de alţii mi se pare normal să păstrez distanţa ori să vreau s-o păstrez şi aşa mai departe.
Unele lucruri care mi se par azi normale, altădată nici nu existau printre preocupările ori activităţile mele, lucruri pe care cândva le consideram extraordinare, azi mi par fireşti.Le-a venit rândul să intre în ‘normalitatea mea’.
Normalitatea îmi pare mai degrabă un ‘cadru’ în care din mers, în evoluţie, se articulează relaţii, diferite tipuri de interacţiuni, comportamente, atitudini, repere, astfel că ‘locul comun’ al normalităţii poate fi, sub acest aspect, sfera acelor nevoi, dorinţe, aspiraţii care apar sub o formă sau alta în ‘inventarul personal’ al fiecărui om.
E normal să vrem un acoperiş deasupra capului, e normal să ne potolim foamea, setea, e normal îmbătrânim şi aşa mai departe.
Fără normalitate n-ar exista substantivul comun, numitorul comun.
Sigur, pt. a ajunge la numitorul comun, unele fracţii se amplifică, iar altele se simplifică, dar numai aşa se pot compara, aduna şi scădea.
Când e vorba de creativitate şi de idei îndrăzneţe, de curaj şi pionierat, normalitatea este, vorba lui Whoopi Goldberg, nimic mai mult decât un ciclu complet al maşinii de spălat.
Dali a zis o vorbă care-mi place:’Singurul lucru care mă deosebeşte de un nebun este acela că nu sunt nebun'. A fost un tip genial, un excentric, conştient de ceea ce este şi reprezintă, dar reperele lui nu s-au rupt de rădăcini, de ceea ce e comun tuturor.
Normalitatea e verde.Culoarea pentru care ochiul omului are cea mai mare sensibilitate.
Dar nu poţi să preverzi cum vede fiecare verdele.Dacă-i spui unui daltonist verde-n faţă, o să vadă roşu-n faţa ochilor.Şi nu e deloc anormală reacţia, nu-i aşa? :D
Normal e să fim diferiţi.Normal e să avem multe în comun.Normal e să putem comunica, să facem schimb.
Normalitatea medicală face inventarul celulelor, numără globulele, ne închide-n tabele şi ne transform-n grafice, normalitatea în mediul social ne raportează la legi şi reguli [adică norme :P] pe care trebuie să le respectăm pt. a ne asigura convieţuirea şi comodităţile.
Normalitatea la mine-n birou e plină de hârţoage, apoi am o normalitate de w-end şi o alta pt. restul săptămânii, una pt. concedii şi o alta pt. restul anului, mi se pare normal să le vorbesc unor oameni din prima cu 'tu', iar faţă de alţii mi se pare normal să păstrez distanţa ori să vreau s-o păstrez şi aşa mai departe.
Unele lucruri care mi se par azi normale, altădată nici nu existau printre preocupările ori activităţile mele, lucruri pe care cândva le consideram extraordinare, azi mi par fireşti.Le-a venit rândul să intre în ‘normalitatea mea’.
Normalitatea îmi pare mai degrabă un ‘cadru’ în care din mers, în evoluţie, se articulează relaţii, diferite tipuri de interacţiuni, comportamente, atitudini, repere, astfel că ‘locul comun’ al normalităţii poate fi, sub acest aspect, sfera acelor nevoi, dorinţe, aspiraţii care apar sub o formă sau alta în ‘inventarul personal’ al fiecărui om.
E normal să vrem un acoperiş deasupra capului, e normal să ne potolim foamea, setea, e normal îmbătrânim şi aşa mai departe.
Fără normalitate n-ar exista substantivul comun, numitorul comun.
Sigur, pt. a ajunge la numitorul comun, unele fracţii se amplifică, iar altele se simplifică, dar numai aşa se pot compara, aduna şi scădea.
Când e vorba de creativitate şi de idei îndrăzneţe, de curaj şi pionierat, normalitatea este, vorba lui Whoopi Goldberg, nimic mai mult decât un ciclu complet al maşinii de spălat.
Dali a zis o vorbă care-mi place:’Singurul lucru care mă deosebeşte de un nebun este acela că nu sunt nebun'. A fost un tip genial, un excentric, conştient de ceea ce este şi reprezintă, dar reperele lui nu s-au rupt de rădăcini, de ceea ce e comun tuturor.
Normalitatea e verde.Culoarea pentru care ochiul omului are cea mai mare sensibilitate.
Dar nu poţi să preverzi cum vede fiecare verdele.Dacă-i spui unui daltonist verde-n faţă, o să vadă roşu-n faţa ochilor.Şi nu e deloc anormală reacţia, nu-i aşa? :D
Subscribe to:
Posts (Atom)
Strada ca o iluzie/The street as an illusion
pe Liternet.ro I make movies in my head about what some people who pass me on the street are thinking. I don't know them and yet I wa...
-
pe Liternet.ro I make movies in my head about what some people who pass me on the street are thinking. I don't know them and yet I wa...