20 December 2007

11 November 2007

Numere complexe/ imaginare

Mi s-a părut curios modul în care se construiesc şi se reprezintă aceste numere, precum şi faptul că în domeniul lor nu s-a introdus o relaţie de ordine.

Cred că cel mai interesant aspect este acela că orice număr complex poate fi reprezentat ca suma dintre un număr real şi un număr imaginar.

Matematica e matricea oricărui spectacol, indiferent că scena e memoria unui pixel sau somnul unei galaxii care pregetă să se nască.

25 September 2007

Cu vaporaşul pe Marea Ionică

Am stat cu ochii după bărci, am văzut stânci minunate, grote şi alte asemenea locuri care te inspiră să inventezi oarece poveşti, am făcut plajă şi poze.
*
Zidul ăsta seamănă mult de tot cu unii pereţi stâncoşi de la Meteore
iar apa asta are fix culoarea celei din Grota de Smarald.

lângă Paxos

X şi O

Kerkyra

Vechea citadelă
.

M

Portativ 2

Î

Turnul cu clopote şi ceas al bisericii cu numele Sfântului Spiridon, patronul spiritual al insulei Corfu.

Pantokrator

Corfu.
Sunt multe drumuri care duc în vârf, sinuoase, umbrite de măslini.
Din loc în loc sunt chiparoşi care arată ca lumânările pe tort.

23 September 2007

Paxos

Un loc unde casele sunt albe şi bărcile au pânze de nori.

Miau!





Despre stângaci

Fiecare om foloseşte ambele emisfere cerebrale, dar predomină una.

Stângacii au, în general, emisfera cerebrală dreaptă mai dezvoltată.
Aceasta controlează capacitatea de sinteză şi generalizare, percepţiile spaţiale, estetice, intuiţia şi creativitatea.Ea operează cu imagini, mai ales din cele de tip spaţial, deţine funcţii de manipulare a relaţiilor spaţiale şi de configurare a imaginilor, este centrată pe emoţii şi sentimente, imaginaţie, imagini mentale şi intuiţie.

Stângacii percep informaţiile global, mintea lor lucrează cu simboluri, ‘văd’ tabloul general dintr-o dată, învaţă de la general spre particular, de la întreg la parte.
Sesizează mai greu informaţiile care sunt prezentate din aproape în aproape.De aceea, metodele de predare/învăţare ‘pas cu pas’ şi, în general, orice fragmentare a conţinuturilor, îi pun în dificultate.

Datorită modului în care funcţionează mintea lor şi a faptului că asimilează mai uşor orice informaţie dacă e prezentată sub formă de imagini, ei pot inversa cifrele într-un număr, pot încurca literele atunci când scriu, pot face greşeli de ortografie şi exprimare, deoarece limbajul are nevoie de ordine secvenţială, pe care o controlează emisfera stângă, dominantă la dreptaci.

Stângacii învaţă uşor când folosesc desenul şi mişcarea.Ei procesează datele mai întâi senzorial, gândesc sub formă de imagini, sunete, impresii senzoriale, apelează la cuvinte ce au asociaţii senzoriale.

Ei activează zone cerebrale informaţionale puţin accesate, realizând nivelurile cele mai complexe ale prelucrării informaţiilor.

Emisfera dreaptă este aceea care percepe senzaţiile vizuale, auditive, muzica, armonia, culorile, formele, mişcarea, rima, imaginile sugerate.
Logica e de tip metaforic, imaginativă, spaţială.

Stângacii pot fi f. buni în domenii în care emisfera dreaptă e implicată în proporţie mai mare de 70%:filosofie, poezie, muzică, arte plastice etc.
Asta nu înseamnă că nu pot fi f. buni în alte domenii sau că dreptacii nu pot face faţă cu succes în aceste domenii.Dar stângacii o vor face mai uşor, mai natural.

Foarte puţini oameni folosesc exclusiv o emisferă în procesarea informaţiilor, dar atunci când învaţă ceva nou, există tendinţa de a folosi emisfera dominantă.

De aceea, în sistemul de învăţământ ar trebui să se ţină seama de faptul că există elevi cu predominanţa cerebrală diferită.În general, acest sistem se bazează pe operaţii caracteristice emisferei cerebrale stângi (ascultare, scriere, citit, limbaj verbal şi aritmetică) - fapt care-i favorizează pe dreptaci.
Se neglijează intelectul non-verbal, cu excepţia primilor ani de şcoală când aproape toţi copiii învaţă bine datorită faptului că metoda diversificată (văd, ascultă, explorează, se joacă etc) permite tuturor să îşi valorizeze potenţialul, indiferent care emisferă e dominantă.

Şi anumite tipuri de examene îi pot dezavantaja pe stângaci-atunci când criteriile de evaluare sunt specifice emisferei stângi.
Asta nu înseamnă că stângacii nu pot face faţă, dar efortul lor e mai mare decât al dreptacilor pt. acelaşi rezultat.

!Un stângaci nu trebuie niciodată forţat să scrie cu dreapta! Această acţiune îi va pune mintea într-o stare de confuzie, pt. că mâna cu care scrie e o consecinţă a felului în care lucrează creierul.

Dar atât dreptacii, cât şi stângacii pot stimula funcţionarea emisferei care nu e dominantă făcând diferite acţiuni cu cealaltă mână decât de obicei, dar fără să se forţeze.

Cartea ‘Tehnici de superînvăţare’, de Oana Panagoreţ & C.M.Armeanu tratează aspecte interesante în ceea ce-i priveşte pe stângaci şi pe dreptaci.
Cred că e excelentă cartea pt. cei care au copii, pt. cei care învaţă - indiferent de vârstă, şi poate fi folositoare celor care vor să fie umpic mai relaxaţi într-o lume în care comunicarea întâlneşte multe obstacole, printre care şi pe acela că nu toţi oamenii sunt fie dreptaci, fie stângaci, fie ambidextri (largo sensu).

Se mai poate reflecta şi asupra unor aspecte ca:de ce unii oameni nu se pot înţelege oricât de mult ar dori şi s-ar strădui (par să vorbească mereu ‘limbi diferite’), cum de unii elevi mediocri se dovedesc după ce termină şcoala minţi sclipitoare şi de ce atunci când un dreptaci face pe deşteptul spunându-i unui stângaci:’Cum de nu pricepi că ţi-am explicat de …ori, nu cumva vrei să-ţi fac un desen?’, acesta din urmă, ca să meargă la sigur, nu are decât o singură variantă de răspuns, şi anume ‘Da.’ :)

***
Left-handed info tour

Stângaci celebri

Probleme cu care se confruntă stângacii într-o lume a dreptacilor

20 September 2007

Stâncile Meteore

http://www.meteorele.go.ro/

Peste 1000 de stânci înalte şi abrupte, aglomerare de virgule în fraza naturii, o enumerare bizară de spaţii care multiplică singurătatea, tăcerea, ecoul acestora.

27 August 2007

V

Amalfi.
O imagine virtuală se formează acolo unde se întâlnesc prelungirile razelor de lumină.
Uneori razele se prelungesc spre trecut, alteori spre viitor.

Ceas, clopote, felinar

Capri.

Uneori e dificil de stabilit care din repere urmează ‚verticala locului’.
Sau care o dă.

12 August 2007

Positano 4

Pt. 35 € poţi avea o lună şi un soare cu feţe îmbujorate, în mărime naturală :)


iar dacă vrei să faci un reglaj fin al timpului, pt. 24 € poţi lungi noaptea cât pofteşti :D

Strada ca o iluzie/The street as an illusion

pe Liternet.ro   I make movies in my head about what some people who pass me on the street are thinking. I don't know them and yet I wa...