Despre ziduri şi altfel de ziduri

Cel mai adesea zidurile spun povestea timpului care le-a traversat.
Dar ele pot spune şi povestea timpului care le-a ocolit ori doar le-a bătut în ferestre ori chiar s-a împotmolit în labirintul coridoarelor, povestea cerului care le-a oglindit, a vântului care s-a strecurat prin firide şi lucarne, a anotimpurilor pe care le-au respirat, a focului care le-a ars şi a ploilor care le-a plâns, poveşti de fiecare zi şi poveşti de taină, poveşti cu oameni şi poveşti cu fiinţe supranaturale, poveşti din adâncuri şi poveşti cosmice.
Sau pot sǎ tacǎ.Tăceri abisale.

Atunci când pǎstreazǎ esenţa lucrurilor şi a întâmplărilor, zidurile au o memorie selectivă şi translucidă care transformă totul în ecouri, pentru cǎ altfel ar deveni neîncăpătoare şi confuză, dislocând unele şi adăugând altele după bunul ei plac.

Par imperturbabile, dar dacǎ le atingi poţi sǎ simţi frisonul emoţiilor pe care le-au încastrat.

Emoţii care se înnoadă în firul timpului, pe care-l dilată ori îl strâng, îl fac să răsune de râsete, să se lumineze cu zâmbete sau să se spele cu lacrimi, ori să tremure de plăcere şi nerăbdare, ori să se frângă de durere, ori să se decoloreze de aşteptare, ori să se înroşească de răsărituri şi asfinţituri.

Zidul copilăriei

Nu îl vezi pentru că nu există.
Există numai mingea colorată care a trecut dincolo de el şi la care ajungi într-un mod magic sau pe care cineva o aruncă înapoi, pânǎ sǎ porneşti în căutarea ei.
Există numai julitura de pe genunchi, care nici măcar nu doare, făcută în timp ce escaladezi către un loc mai bun de joacă.
Există numai nişte povesti pe care le spun copiii mai mari, pe care nu prea le înţelegi, dar stai să le asculţi pentru că e vorba de întâmplări fabuloase.

Zidul care poate să zboare

Există numai în poveşti.Are aripi şi nu cunoaşte teama ori descurajarea.
E un zid galben cu ceas roşu - o inimă solară, visătoare, într-un timp tainic, nocturn, centripet.
Un zid care se înalţă cu totul spre cer, ducând cu sine crucea destinului, memoria străbunilor, indulgenţa timpului.
Constructorul a plecat înainte de a-l învăţa să zboare.
Asta a rămas în grija păsărilor.

Zidul care pluteşte

E un zid miraculos care a închis timpul în turnul său şi datorită acestui fapt, poate să sfideze toate legile care au ordonat lucrurile în lume.
Turnul, ca un arătător atemporal, visează să restabilească printr-un artificiu axa primordială ruptă şi să deschidă poarta cerului.
Albastrul de jur-imprejur îi face rostul mai clar.

Zidul vârstelor

Un tunel vertical din care creşte mulţimea de ziduri.
Nu le vezi, dar în mod sigur ele desenează între pământ şi cer o geometrie particulară.Şi tot în mod sigur, dacă ai o sensibilitate extremă, poţi să auzi şoaptele vântului care i-a învăţat formele, poţi să simţi lacrimile ploii care a stins incendiile şi a spălat cenuşa de pe pietre şi să vezi lumina dimineţilor transparente, a dupǎ-amiezilor rebele şi a serilor utopice.
Paznicii turnurilor pot spune povestea vârstelor privind zidurile în ultima dâră de lumină a apusului, atunci când forma pietrelor se deseneazǎ în crepuscul.

Zidul din oglinda apei sau Jumătate de zid

Ştii că e un zid undeva, ţi s-a povestit atât de amănunţit totul despre el încât, la un moment dat, privind în zare de pe insula ta fără ziduri, ai impresia că îl vezi şi chiar îl vezi, ai impresia că-l poţi atinge, că ştii să străbaţi spaţiile pe care le închide, că poţi visa ceea ce visează turlele sale, că poţi să-i auzi respiraţia nocturnǎ.
Te scufunzi în oglinda vălurită în care zidul se mişcă uşor, poate chiar dansează, îngână sunetele vântului, se dematerializează.
Abia atunci zidul e întreg.
Dar tu ştiai asta de când l-ai visat.

Zidul fericit

Un castel mândru de minunatele-i proporţii, de formele graţioase, de alternanţele surprinzătoare, de simetriile muzicale şi asimetriile fermecătoare, de sugestiile ascunse în piatră, care nu se satură să privească lumea cu ochii săi miraţi, care clipesc în ritmul soarelui, ochi de clar-şi-departe-văzător.
Îl însufleţesc simboluri şi ecouri ale divinităţii, numere magice care vorbesc despre izvorul tuturor lucrurilor, despre principiul multiplicării şi al sintezei, despre ordinea intelectuală şi spirituală, despre sensibilitate şi echilibru, despre armonie şi ceea ce e veşnic.
S-ar putea spune cǎ a fost gândit fiecare detaliu în deplină concordanţă cu toate celelalte, dar eu nu cred asta.
Castelul s-a nǎscut dintr-o viziune.L-a visat o inimǎ îndrǎgostitǎ.

Zidul metamorfozelor

Un turn proiectat între mare şi munte ca un semn de carte între două pagini cu imagini contrastante.
A văzut toţi pescarii din toate timpurile, toate bărcile şi bogăţia din năvoade, toate furtunile, căderea repetată a soarelui în mare, culorile fluide ale anotimpurilor.
Un frison a nǎscut un val uriaş care, alunecând după vânt, a trecut de turn şi s-a transformat în piatră.

Zidul orb

O fortăreaţă ce iese din mare, dramatică în rezistenţa sa, solitară în destinul său, apatică la trecerea timpului.
Ziduri pentru suflete captive.
Nicio fereastrǎ nu te lasă să cuprinzi cu privirea în aceeaşi imagine cerul, marea şi pământul.
Libertatea rămâne robită imaginaţiei.

Ziduri resemnate

Cicatrici.
Regrete, care pot fi adevărate, adânci, dureroase, nedefinite, retrospective, tulburi, vagi, eterne, ascunse, şoptite, cutremurătoare, blajine..
Cel mai adesea mute, triste, amare, tardive, zadarnice.

Ruinele

Sunt ziduri care pot plânge fără lacrimi.
Vegetaţia care apare incredibil şi inexplicabil în unele locuri, sămânţă adusǎ de vânt şi fertilizată de ploi, e una din fermecătoarele ironii ale timpului sau poate doar un semn că pietrele au suflet.
Căzute din cer ca pietre vii, ele rămân însufleţite pe pământ.

Zidul-lespede

Un zid invizibil care odihneşte la umbra crucilor.

Zidul dizolvat

Te întrebi ce suflet a plâns atât de mult între ziduri încat a măcinat puterea pietrei brute, pactizând cu vântul, cu ploaia, cu focul, cu iarna, cu furtuna şi chiar cu timpul pentru a se elibera prin reţeaua unui acoperiş devenit iluzoriu.

Ziduri cuprinse în ziduri sau Cercuri concentrice

Construcţia pare o navă uriaşă stagnând într-un port.
Culorile au pălit, dar se văd amprente romantice, gotice, renascentiste şi baroce săpate în memoria zidurilor, evocând esenţa unei identităţi unice.
Dacă n-ar exista mirarea aceea reflectată în apă, n-ai şti că cetatea trăieşte.

Zidul din umbra zidului

Un turn masiv stă retras în umbra tainică a nopţii.Dacă are un suflet, el respiră pace interioară.
Alături, un turn zvelt se înalţă în lumina lunii care-i este în întregime dedicată.Dacă are un suflet, e nerăbdător să zboare.
Orologiul mǎsoarǎ timpul cu rǎbdare şi nerǎbdare, în egalǎ mǎsurǎ, ca întotdeauna.
Un turn care continuă povestea altui turn.
Generaţii succesive.

Ziduri care ştiu să cânte

Nu ştii cum ai ajuns sub cupolă, probabil a fost o întâmplare magică.
Sigur a fost ceva peste puterile omeneşti pentru că auzul tău percepe vibraţia primordială, un sunet subtil care vrăjeşte timpul şi în ciuda faptului că nimeni nu ţi-a vorbit vreodată despre aceste taine, le recunoşti puterea.
Eşti limba unui clopot suspendat între cer şi pământ, eşti mai liber ca oricând.

Zidul care se construieşte singur

Un zid ale cărui cărămizi au viaţă proprie.
E zidul magic, fluida imaginaţie care nu cunoaşte limite.

Ziduri care păstreză ecoul paşilor

Unele ziduri au proprietăţi incredibile.
În prezenţa unui zâmbet fermecător devin fluide, elastice, graţioase, curg şi iau forma pe care le-o sugerează lumina din ochii privitorului.
Şi uită pentru o clipă să mai fie ziduri.
Sunt doar o ramă pentru frumuseţea ei.

Zid special pentru o fereastră

Îl priveşti şi dacă ai uitat cum e să fii nebun şi fericit, treci mai departe bombănind .. atâta risipă de forme, culori, ispititoare arcade, poveşti desenate.. pentru ce?

Pentru ca lumina să găsească drumul uşor spre mica fereastră portocalie.

Între ziduri sau Paralele inegale

De o parte e zidul pe lângă care poţi să treci zilnic fără să-i dai atenţie în mod special.
E zidul de care te sprijini atunci când ai chef să-ţi aprinzi o ţigară.
De partea cealaltǎ e fumul, care se ridică uşor, cu nimic mai grăbit decât tine.
Inspiri adânc şi-l laşi să-ţi intre-n sânge, îl guşti, îl miroşi, îl simţi, îi faci loc în fiecare celulă.
E parte din tine.

Zidul indigo

E zidul care ar vrea să ştie din nou cum e să doară.
Adânc, acut, amorţit, expansiv, mistuitor, nedesluşit, insuportabil, sălbatic, vehement, teribil, zdrobitor, năvalnic, fulgerător, furtunos, prelung, crâncen, ameţitor, răscolitor, nepotolit..oricum, numai să doară.
Pentru că atunci ar putea şi să iubească.

Zidul care respiră

Poate fi format de un om sau pot fi mai mulţi.
Chipuri încordate, trupuri tensionate.
Zidul aşteaptă, strigă, abate, sparge, frânge, doare, primeşte, se îmbină, se prăbuşeşte, se ridică, se opune, loveşte..un alt zid.
Ziduri vii.

Zidul care aude sunetele

Îl naşte muzica.
E un zid care dansează, cântă, plânge, râde, se înalţă spre cer şi zboară.
Aripile zidului sunt albastre, albe, aurii, roşii, strălucitoare, fosforescente, imense, măiastre.
E un zid în care bate o singură inimă.

Zid de închis timpul

Bunicul îşi răsuceşte mustăţile falnice, îşi îndeasă tutunul parfumat în pipa făcută din lemn de trandafir, zâmbeşte unui gând fugar şi-şi scoate din buzunar ceasul.
E o piesă minunată, cu decoraţiuni delicate, cifrele au forme graţioase, iar în palme se aude un tic-tac imperceptibil.
Nepotul se apropie tiptil şi se uită cu mirare în oglinda aurie a capacului deschis.
- Câte ceasuri ai bunicule?
- Două.Unul arată timpul înainte şi altul arată timpul înapoi.
- Da?Şi cum faci să opreşti timpul?
- Simplu.Aşa..
Cu un sunet scurt, delicat, ca un oftat, capacul a închis timpul ceasului.

Zidul de foc

E zidul lângă care înveţi să rezişti când te arde.
El ştie totul despre dans, despre culorile flăcărilor şi despre cum să-ţi aminteşti cine eşti după ce ai rămas fără respiraţie.
E un zid care iubeşte excesele, care se lasă răscolit de energii cosmice, care transformă tot ce atinge.Tot în foc.

Grădina dintre ziduri

Să ai o grădină nu e doar un vis plăcut, ci o necesitate.
În interiorul zidurilor care o cuprind - complicată geometrie de piatră, şi la adǎpostul acoperişurilor fanteziste, grădina îşi păstreză neatinsă esenţa.
Odată ajuns în inima grădinii, fântâna îţi va spune cum să-ţi păstrezi veşnic tinereţea.