Am jucat ‘x şi 0’ pe ultimele pagini ale caietelor de şcoală cu colega/colegul de bancă, desenând rapid reţeaua, umplând-o – la fel de rapid, sau desenând mai multe reţele de la bun început pentru a nu stânjeni continuitatea jocului.
Se termina aproape de fiecare dată cu scor egal, pt. că fiecare ştia 'paşii'.Rareori neatenţia unuia îi dădea celuilalt posibilitatea de a trasa linia prin 3 puncte coliniare.
De fapt, la ‘x şi 0’ scorul nu conta niciodată şi nimeni nu se obosea să-l ‘capitalizeze’.
Atunci de ce-l mai jucam?
Poate pt. plăcerea de-a fi ‘pe aceeaşi pagină’, de-a face un semn care depinde de un semn al altcuiva şi-l determină, în egală măsură, pe următorul.
Divagând umpic, se poate spune că 0 e mereu originea, iar x mereu necunoscuta - un nou pas pentru un mereu nou început.
No comments:
Post a Comment