11 January 2008

Dali

Colecţia Salvador Dali se află în Palatul Pignatelli, în cartierul gotic, la doi paşi de catedrală.
Peste 700 de lucrări, subiecte care obsedează:femeia, erotismul, marea, calul, Don Quijote, teme mitologice şi religioase, absolutul-Gala, în spaţii mici, pe sub arcade gotice, într-o atmosferă de teatru.
Fotografiatul – liber, visatul – obligatoriu şi obligatoriu suprarealist.

Gala aplecată la fereastră, 1974

Din ‘Jurnalul unui geniu’, 1957
*
‘Când mă trezesc, sărut urechea Galei, ca să simt pe vârful limbii grosimea minusculului relief de pe lobul urechii ei.În clipa aceea îl simt, amestecat cu propria mea salivă, pe Picasso, omul cel mai viu din câţi am cunoscut şi care are o aluniţă pe lobul urechii stângi.[...]
Această aluniţă a Galei e singura parte din trupul ei pe care o pot cuprinde cu totul între două degete.Ea mă încredinţează, în mod inconştient, de imortalitatea ei fenixologică.
O iubesc mai mult decât pe mama, mai mult decât pe tatăl meu, mai mult decât pe Picasso şi chiar mai mult decât îmi iubesc banii !
Spania a avut onoarea de a oferi lumii cele mai impunătoare şi mai violente contraste.În secolul al XX-lea, ele sunt întruchipate în persoana lui Pablo Picasso şi, respectiv, a umilului dumneavoastră servitor.
Cele mai importante evenimente care i se pot întâmpla unui pictor contemporan sunt două:
1. Să fie spaniol
2.Să se numească Gala Salvador Dali.
Exact aceste două lucruri mi s-au întâmplat mie.Aşa cum o arată şi numele meu, Salvador, sunt menit nici mai mult nici mai puţin să scap pictura modernă de trândăveală şi de haos.Mă cheamă Dali, ceea ce înseamnă ‘dorinţă’ şi o am pe Gala.
Picasso e spaniol, fireşte, dar din Gala nu are decât o umbră biologică în colţul urechii stângi, şi se numeşte doar Pablo, ca Pablo Casals, ca papii, adică are un nume ca toată lumea.’:)

No comments:

Post a Comment

Strada ca o iluzie/The street as an illusion

pe Liternet.ro   I make movies in my head about what some people who pass me on the street are thinking. I don't know them and yet I wa...