
E o zi însorită, dulce, parfumată, s-au scuturat prunii, pământul e verde de iarbă crudă, iarba e galbenă de păpădie, ciripitoarele-şi delimitează teritoriile cu zarvă, Blackie dă din coadă şi se rostogoleşte, are chef de joacă, dar când nu are?
Dacă viaţa întreagă ar dura o săptămână, dimineaţa de duminică ar fi timpul copilăriei.
