Între paranteze

Ce e o fotografie, de fapt?

Fie că e imaginea unui fir de iarbă sau cea mai seducătoare dintre metafore, cred că e parte din ceea ce te ajută să cauţi mai adânc în sufletul tău, să vezi cine eşti cu adevărat.

Ya-ba-da-ba-da

De-adevăratelea, prima zi de primăvară.
Episodul 1, de la fereastră

Episodul 2, de la 'faţa locului'.:)
Huh, da-mi îngheaţă picioarele!

Red eye effect

E tot o orbire.
Lumina care opreşte privirea.

Uneori, indiscreţia extremă a luminii înroşeşte lacrimile.Cu sânge.

Despre prelucrare

Există mai multe puncte de vedere, dar eu cred că prelucrarea unei fotografii (gradul, modul, limitele) depinde, în esenţă, de elementele care au făcut necesară respectiva prelucrare.

Un răspuns dat întrebării ‘De ce se prelucrează fotografiile?’ ar putea să includă şi:

- nevoia de a pune pe un suport artistic adecvat mesajul ori de a-l face mai accesibil;
- dorinţa de a experimenta artistic impactul produs de exces ori chiar dorinţa de a şoca;
- dorinţa de a include un tip de privitor cu exigenţe deosebite în rândul celor care vor aprecia imaginea;
- nevoia de a estompa o porţiune mai nereuşită a imaginii sau chiar o greşeală făcută în momentul declanşării, dacă n-a existat posibilitatea de a capta imaginea iniţială printr-o nouă declanşare;- crearea unui nivel nou de percepere a unui anumit tip de imagine sau mesaj;
- nevoia de a combina elemente care, în mod normal, nu s-ar putea niciodată alătura într-o compoziţie;
- dorinţa/nevoia de a inova, de a face trecerea către un plan artistic în care mesajul şi, în general, aprecierea imaginii, depind de un suport simbolistic superior, pe care numai o prelucrare de un anumit tip/de o anumită intensitate îl poate pune în valoare;
- un experiment pe care artistul îl face în decursul evoluţiei sale, încercând să-şi descopere astfel resurse noi sau limite;

mai pun:

- manifestarea şi în artă a nevoii de control pe care omul modern îl exercită şi îl permite, deseori în exces şi la fiecare pas, de la butonarea telecomenzii şi până la înregistrarea undelor cerebrale din timpul somnului;

nu exclud:

- intenţia de a obţine prin prelucrare o reacţie contrară celei pe care ar produce-o fotografia neprelucrată/mai puţin prelucrată în ochii potenţialului privitor;e posibil ca acest fapt să-i poată induce privitorului, în timp, ideea că numai ceea ce e prelucrat are valoare/produce un impact semnificativ/contează;

foarte fin:

- dorinţa de-a păstra fie şi un singur pixel din fotografia neprelucrată, care nu poate fi expusă ca atare, deoarece este doar pentru ochii celor care o pot înţelege/pot avea simţirea potrivită. necesar pentru abordarea ulterioară a mijloacelor artistice:
- un exerciţiu de autocunoaştere şi cunoaştere, de relaţionare a artistului cu cei care, privind fotografia, îşi exprimă punctul de vedere;în plus, un artist care-şi planifică evoluţia, atât cât e posibil, îşi educă privitorul oferindu-i treptat lucrări/serii care se înscriu într-un concept unitar, care include-evident, şi noi elemente în ceea ce priveşte prelucrarea.

Cred că se mai pot adăuga, dar chiar nu-mi vin altele-n minte acum.

Atât de firesc sunt asimilate imaginile prelucrate, par atât de la îndemână, încât o imagine naturală, chiar reuşită, poate rămâne într-un registru banal pentru cei mai mulţi privitori.

Sigur, e şi chestie de gust, aşa că fiecare alege tipul/nivelul de prelucrare după cum doreşte şi consideră potrivit, atât ca fotograf, cât şi ca privitor;nu e exclus ca un artist care prelucrează excesiv imagini, să aibă printre preferinţe fotografii care au rezultat doar dintr-un simplu clic, şi invers.

Mă gândesc că e posibil ca un artist care expune o imagine extrem de reuşită (compoziţie, culori, mesaj etc), neprelucrată, să nu poată convinge pe nimeni că a combinat exclusiv un moment de graţie cu o apăsare pe buton.

M-am referit la ‘prelucrare’ şi-n sens larg, metaforic.Ideea e pur şi simplu seducătoare.