Hol(t)land 1

Mori în Zaans, într-o zi ploioasă.

2007 e şi Anul Morilor.

O moară e ca un ceas pe care-l întoarce vântul.

Vincent Van Gogh

În 1880, la 27 de ani, a hotărât să devină pictor.
A mai trăit 10 ani, 1100 de desene şi 900 de picturi.
În timpul vieţii, a vândut un singur tablou.
*
Nu l-a iubit nici o femeie.Aşa se spune, dar eu nu cred asta.

În lumea utopică a lui Van Gogh ce arde în culori pe care nici un foc din lume nu le are, singurătatea mistuie cu dorurile ei o inimă care e mai aproape de esenţa iubirii decât inima unui îndrăgostit.Poate pentru că a găsit, iar atunci când nu a găsit, a inventat, culori de o incredibilă frumuseţe şi strălucire şi pentru tot ceea ce viaţa i-a refuzat.
*

Pentru Van Gogh, fericirea e galbenă.Galbenă ca spicele, ca soarele, ca floarea–soarelui.Spicele ce sunt secerate în fiecare an, soarele ce apune puţin câte puţin în fiecare zi, floarea-soarelui ce-şi dizolvă ţipătul în uleiul seminţelor strivite.

Dialog

Te-ai gândit vreodată că cel care întreabă şi cel care răspunde sunt la fel de vulnerabili?

Despre copilărie

Pentru mine copilăria e legată de locuri.

Terenul de joacă unde mi-am zdrelit genunchii alergând după minge, treptele pe care am alunecat din cauza unui şiret desfăcut, cămara în care erau borcanele cu gem şi cu dulceaţă şi în care mirosea a beţe de vanilie, gârla şi dealul cu căpiţe în vacanţa de vară, printre bulgări iarna, sub brad de Crăciun, în dulap haine noi de Paşti, pe masă cozonaci şi eu pe vârfuri mirosind umplutura cu nuci şi stafide, la oglindă în pantofii cu toc ai mamei, pe acoperiş-vrăbii, în beci-fantome, în pod-secrete, locuri cu ‘nu e voie’, ‘nu se poate’, ‘ai răbdare’, ‘fii atentă’, locurile în care stătea cartea cu poveşti, jucăria preferată, puşculiţa cu mărunţiş, colecţia de timbre, culorile, locurile cu pisici, căţei, ouă în cuibar şi turtă dulce în toate buzunarele...sunt locuri unde soarele a strălucit la un zâmbet, iar vântul şi ploaia le-au stârnit doar visele, cu dorul lor de ducă.

..şi dacă eşti într-un loc oarecare şi cineva aflat în spatele tău îţi spune:’Hai, dă-ţi drumul că te prind!', iar tu eziţi, te încordezi, te răsuceşti ca să vezi dacă celălalt e destul de puternic, dacă vorbeşte serios ori doar te păcăleşte, dacă mâinile sunt în cea mai potrivită poziţie pentru a te sprijini ori te gândeşti la ce ţi s-ar putea întâmpla în caz că celălalt nu te prinde sau pur şi simplu te pregăteşti să te sprijini în propriile tale mâini, ei bine... cred că acolo se termină copilăria.

E

Roz

Cu un pas sau doi înainte de apus..


Cu un pas sau doi după răsărit..

Despre linii în fotografie

Drepte, curbe, frânte, spiralate, deschise, închise, groase, subţiri, continue, punctate, paralele, convergente sau nu, intersectate sau nu, ele sau doar prelungirile lor, de contur sau interioare, ascendente, descendente, nonculori sau colorate, reci ori calde, complet încadrate sau ieşind din spaţiul compoziţiei, trasate simplu, complicat sau chiar fabulos, aeriene, subterane, terestre, evidente sau sugerate, de forţă sau slabe, inducând simetria sau dimpotrivă, alunecând din plan în plan sau doar rupând spaţiul pentru a-l (re)ordona, (re)dimensiona ori distruge, reliefând sau atenuând, apropiind sau îndepărtând, clare sau estompate... şi în multe alte variante, liniile compun un alfabet magic pentru imaginaţie.

Kandinsky a spus:’Liniile se nasc din mişcarea punctului, din distrugerea stării lui de repaus, lungimea unei linii devenind o noţiune de timp, de durată.’

Liniile pot rezulta şi din alte elemente decât punctele 'matematice', cum ar fi succesiunile de obiecte sau conturul virtual al unui ansamblu de elemente.

Într-un anumit context compoziţional, cel ce priveşte o imagine poate ‘simţi’ timpul atunci când parcurge o linie sau un astfel de ansamblu.Poate fi trecutul, prezentul ori viitorul, pot fi toate la un loc, poate fi senzaţia trecerii timpului ori un moment suspendat în memorie sau doar o clipă care e încă într-un vis, poate fi timpul unui singur om sau timpul lumii, un timp alert sau unul leneş, care rămâne mereu în urmă, sau un timp care a uitat să curgă ori doar s-a oprit o clipă pentru a-şi trage sufletul..

Imaginea surprinsă de fotograf nu se poate desfăşura efectiv în timp ca în cazul altor forme de expresie artistică şi, din acest motiv, timpul trebuie să-şi facă loc în punctele şi spaţiile dintre puncte, conducând privirea către idee.Orice linie din imagine devine, în egală măsură, spaţiu şi timp.Chiar şi o imagine statică, golită de conţinut ori complet apatică la trecerea timpului trebuie să poată spune asta pe înţelesul celui ce-o priveşte.

Dincolo de asocierile ce se fac, justificat, între aspectul liniilor şi emoţiile către care acestea pot trimite ori senzaţiile pe care le pot contura, orice linie e un vector relativ, pentru că e decisiv modul în care se îmbină cu toate celelalte elemente din compoziţie.

Linia e doar o direcţie în timp.
Arta fotografului îi dă un sens în toate.